Cum a fost la Electric Castle 2017

Ioooi, da ce bine m-am simțit la Electric Castle! A fost așa drăgu că n-a plouat încât am putut să lenevesc și eu la iarbă verde fără să-mi murdăresc copitele. Asta în timp ce mâncam, evident.

Ce să vă spun, sunt vacă de festival și sunt extrem de fericită atunci când lumea întreabă de mine și vrea să facă o poză cu mine! Toată lumea-n sus și-n jos: ”Da vaca unde e?”. Ei bine, am dat târcoale cam prin toate zonele de festival ca să văd ce mai e nou.

Pe lângă lumea bună și relaxată, am dat peste câteva zone care mi-au ridicat cornițele ca niște sprâncene. E prima oară când intru în Castelul Banffy și oamenii ăia au făcut câteva lucruri foarte drăguțe pe-acolo. Apoi scena principală a fost mai mare ca mine (dacă e posibil așa ceva), cu multe ecrane și cu niște wallpaper-uri drăguțe de pus pe telefon sau laptop. 🙂

 

Eh, și-acum să vorbim de ce era mai important. Mâncărica! Știți doar că mie îmi place să mănânc foarte mult, dar mi-era teamă că va trebui să dau cu mătura prin festival ca să-mi câștig banii. Iar eu cum sunt o regină de fel, nu mi-aș fi permis un asemenea comportament.

Noroc că au venit cei de la Lidl și m-au salvat. Mi-au pus la dispoziție o zonă specială la Royal Food Court unde m-am umplut seară de seară de paste delicioase la prețuri super bune, apoi îmi răcoream cornițele la Royal Garden cu limonade și salate de fructe, iar pentru cei care stăteau în camping au putut merge la Royal Market, un supermarket Lidl în adevăratul sens al cuvântului, de unde puteau cumpăra mâncare și apoi puteau s-o pună pe grătar la Royal Grill. Acuma, eu n-am stat ca vaca-n camping, că-s regină, da recunosc că de câteva ori m-am dus la magazan și mi-am cumpărat de păpică și de băut, tocma pentru că era foarte avantajos.

Eh, și uite așa am reușit să-mi mențin silueta de vacă și să nu slăbesc nici un kil. Și sunt foarte fericită! 🙂

Ah, apropo, m-am tolănit într-o zi în roata aia mare după vreo 3 salățuri și a fost mirific! Mai vin și la anul! Iar până atunci, dați un follow contului meu de Instagram. 🙂

M-am întors!

 

Muuuultă vreme a trecut de când n-am mai scris pe blog, da mi-era un pic dor. Așa că iată-mă din nou!

Asta și pentru că multă lume a tot întrebat de mine și se așteaptă să tot apar cu lucruri noi. Drept urmare, îmi voi pune cornițele la treabă și voi începe serios să scriu și să vă povestesc despre toate lucrurile minunate pe care le primesc sau locurile pe care le vizitez și unde de cele mai multe ori ajung să mănânc ca o vacă!

Poza asta a fost făcută la Mazilique în studio, unde am păpăcit al naibii de bine acum vreo câteva luni.

Vaca melomană

VV la Enescu 2015 02

După ce și-au tușit toți plămânii și și-au tocit palmele în aplauze frenetice, m-am ascuns între floriile alea delicioase de pe scenă și am început să le pap. Nu prea am înțeles eu de ce dădea nenea ăla din mâini pe scenă, dar muzica e foarte frumoasă și m-am simțit așa, ca o regină! Așa că am încercat să aflu care-i rolul unui dirijor.

Noh, cică el ar fi cel care conduce totul. Bine, asta m-au dus și pe mine cornițele să mă gândesc, dar nu pare că vreun instrumentist se uită la el. Mai ales că toți au partitură așa că de ce mai au nevoie de el?

Păi au nevoie de el pentru că în primul rând, dirijorul are partitura generală. Adică, fiecare instrumentist are doar partitura instrumentului la care cântă (vioară, de exemplu) și nu și a colegului de la bubă, pardon, tubă. Și ei nu cântă aceleași note sau în același timp. Așa că e nevoie de cineva care să știe când intră și când are de cântat fiecare instrument din orchestră. Iar acela e dirijorul.

Sunt foarte dese momentele în care partida ta de instrumente nu are de cântat, muzica este preluată de altă partidă de instrumente, așa că tu lași instrumentul pe picior și te odihnești. Nu mai numeri pauzele, căci te-ai obișnuit deja cu partitura și cu melodia, dar totuși cum faci să intri la fix atunci când ai de cântat? Și nu doar tu, ci și colegii tăi de partidă cu care trebuie să suni ca și unul singur. Păi atunci te uiți la dirijor și el o să-ți dea intrarea. Să-ți dea ce? INTRAREA! Adică îți face semn dinainte că acum e momentul în care trebuie să cânți.

Apoi, dirijorul este cel care marchează măsura și tempo-ul în care se cântă o piesă. Adică sunt în jur de vreo 100 de oameni pe scenă. Toți știu că piesa respectivă are măsura și tempo-ul respectiv, deoarece scrie pe fiecare partitură. Dar fiind oameni, fiecare are o percepție diferită și personală apropo de ce înseamnă timpul. Așa că dacă nu ar exista un dirijor, fiecare ar avea ritmul lui și ar ieși o ciorbă îngrozitoare. Așa că dirijorul este cel care marchează ritmul unei piese cu ajutorul acelei baghete. Își ridică mâinile pentru a-i atenționa pe toți instrumentiștii, se uită la ei și în momentul când știe că-i are pe toți sub atenția lui, le dă intrarea cu un timp înainte pentru a se sesiza viteza la care se va cânta.

Și probabil cel mai important lucru al unui dirijor este că el e cel care oferă interpretarea cuvenită. Chiar dacă scrie negru pe alb în partitură, fiecare dirijor are posibilitatea de a interpreta în felul personal orice lucrare. Prin gesturile mâinilor poate face o orchestră să cânte mai rar și mai încet sau dimpotrivă, mai rapid și mai tare și mult mai energic. Este foarte posibil să nu-ți placă un concert din cauza dirijorului sau să te îndrăgostești de muzica asta pentru că dirijorul este cel care a reușit să-i facă pe instrumentiști să interpreteze atât de bine. Așa că importanța lui este colosală în cadrul unei orchestre sau cor.

De fapt, dirijorul este un DJ fără pic de tehnologie. El este cel care alege piesele, le stabilește ritmul, le dă play și face fading între ele. Pe lângă asta mai adaugă și niște efecte și iese totul perfect.

Vă recomand să mergeți la Festivalul Enescu. Dacă nu ați mai prins bilete, stați fără grijă. Concertele se difuzează în direct pe site-ul lor sau puteți cumpăra bilete la cinema-ul din Băneasa Mall pentru a le viziona. Mai ales că diseară e ”Patetica” de Ceaikovski și sună divin. Musai să o ascultați o dată în viață!

Veneția din Cluj

2015-09-01 09.11.26 1_resized

Am fost în hibernare în ultimele luni că simțeam cum pierd din greutate, dar m-am întors plină de viață și m-am trezit pe o stradă faină din Veneția. Pardon, din Cluj. E un loc pe care vi-l recomand să-l vizitați!

Duminica trecută am fost la o plimbare prin Cluj și am vrut să ajung într-un loc pe care l-am mai văzut prin feed-ul instagramerilor de acolo. E o stradă cu un canal de apă ce amintește de Veneția sau Amsterdam. Ceva ce nu prea vezi în mod obișnuit în orașele din România.

E un loc tare fain și liniștit, chiar în centrul Clujului. Nu e o stradă prea circulată (având în vedere că e pietonală), dar are un farmec aparte. Și cred că e tare fain să și stai în blocurile de aici. Să ieși dimineața pe geam și să ai o apă curgătoare la tine, e ceva. Și da, în poză e o rață moțată care se tot chiombea la fundul meu mare de vacă.

Strada se cheamă Andrei Șaguna și o puteți găsi aici. Acum vreau să văd poze de la voi de pe strada asta! 🙂

Și dacă vreți apoi să mâncați un pițălău foarte bun, încercați la Club Italia. E lângă Euphoria (un local mai de fițe) pe care-l știe mai toată lumea. La Club Italia ai parte însă de o casă destul de dărăpănată, o terasă comunistă, ospătari îmbrăcați ca-n 85, dar e foarte multă liniște, servicii ok, iar pizza e de-a dreptul delicioasă. Am înțeles că patronul e italian și d-aia iese așa bună. Prețurile variază între 22 și ajung pe la vreo 30 de lei. Și te lingi pe degete dup-aia!

Vaca Verde se spală numai cu Ariel

Aceasta nu este o reclamă la un detergent ci o recenzie la un hotel. Pentru că sunt vacă și îmi permit!

Weekend-ul trecut am fost cu Ariel la Cluj, la Electric Castle. Și fiind extrem de prețioasă și de prințesă am ales să stau în camera de hotel toată ziulica decât să mă mocirlesc cu purceii. Am vrut să mă relaxez și să dorm într-unul din cele mai bune paturi din câte mi-am odihnit vreodată copitele.

Cam dificil să găsești cazare în Cluj când sunt evenimente importante așa că vă sugerez să faceți asta din timp. Eu am avut noroc și am găsit cazare la West City Hotel, care e pe undeva prin Florești, la intrarea în Cluj. Nu-i departe, ba chiar e la vreo 10-15 minute de mers cu mașina față de centrul Clujului. Și pe lângă asta e și pe artera principală așa că nu trebuie decât să mergi drept și ajungi în Cluj.

E un hotel de 4 stele care arată foarte bine, e construit de la zero (ceea ce înseamnă că nu vei da peste ceva renovat) și eu zic că merită toată atenția. E unul dintre cele mai faine hoteluri în care am stat. Camerele sunt mari, ai loc să-ți arunci toți chiloțeii și cioropeii și tot mai ai loc de altceva, paturile sunt incredibil de pufoase și nu te lasă să te dai jos din ele, draperiile ucid orice lumină (practic habar când s-a luminat de ziuă), e foarte curat, dușurile sunt open space și nu se umple toată baia de apă și nu mai rămâne decât să-ți pui halatul pe tine și să cobori la micul dejun care poate fi servit într-un restaurant foarte fain, unde te vei sătura pe deplin din ce au ei acolo de oferit. Personalul e foarte amabil și n-am găsit oameni care să lucreze în silă sau să se poarte cu tine ca și cum ar trebui să vii acolo pentru ultima oară (așa cum se înâmplă în multe alte locuri).

Și acum vine surpriza cea mare! Știți cât am dat pe noapte? 350 de lei? 500 de lei? Neaaah! Am dat fix 200 de lei pe noapte. Având în vedere că și cele mai mizerabile pensiuni ajung să-ți ceară 150 de lei pe noapte, practic n-ai avea nici cel mai mic motiv să nu stai aici. Singurul lucru care mi-a lipsit a fost un centru spa, sau o piscină, ceva, că deh, sunt prințesă. În rest, ăsta e locul unde o să mă cazez ori de câte ori vin în Cluj.

Și nu s-a supărat nimeni că ”unii” au cărat tot nămolul de la festival în hotel. :))) De la mine primește atâtea vaci câte stele are, căci dacă nu ai mașină, e cam incomod de ajuns până în centru.

Some moments are just priceless! 😊 #denepretuit #contactless #ElectricCastle #vscocam

A photo posted by Alex Damian (@psihotrop) on

O vacă într-un planor

DSC_0177

Eh, acum să vă văd! Ați mai văzut voi vreodată o vită care să zboare cu un planor? Mda, mă gândeam eu. Dar am făcut-o și pe asta și de-abia aștept să vă povestesc cum a fost!

La începutul lunii mai am fost în #vizitainHD, un eveniment la care am mai participat și în trecut, asta pentru că îmi place tare mult zona aia de țară și mă întorc cu drag de fiecare dată. Puteți să căutați hashtag-ul pe Instagram ca să vedeți o grămadă de poze faine de-acolo. De data asta însă am trecut la celălalt nivel și am profitat de ziua porților deschise ale Aeroclubului Deva și m-am dat cu un planor.

Muuuai, e o senzație tare faină, mi s-a zburlit tot părul de pe mine și mi s-au rotit cornițele de câteva ori de emoție. Dacă stai să te gândești că de fapt nu e nici un motor care te ține acolo sus și că depinzi doar de vânt, ai doar două soluții. Să începi să-ți faci probleme sau de fapt să te bucuri de una dintre cele mai faine invenții. Cum m-am văzut la înălțime (așa cum îmi șade bine), m-am relaxat și am super profitat de experiența asta genială.

Un planor arată ca un avion, doar că nu are motor și se folosește de curenții de aer pentru a plana. El este tras cu un mosor și imediat se ridică în aer. Apoi te bucuri liniștit de priveliște având la îndemână câteva manete care te ajută în ce direcție vrei s-o apuci.

Ca să-ți poți saluta supușii de la înălțime trebuie să plătești doar 16 euro o cursă care ține vreo 6 minute. Mie mi se pare un preț foarte accesibil pentru o experiență de genul ăsta. Și vă sugerez să faceți asta în Deva pentru că aveți și ce vedea din planor. La relief mă refer. Mai niște munți, mai o Cetatea Devei, mai niște oi care de fapt îți dai seama că sunt oameni, etc.

Mai jos puteți să vedeți un scurt clip ca să vă faceți idee despre ce e vorba. Deși senzația de acolo nu se compară cu nici o înregistrare. Chestia asta trebuie trăită pe viu!

Vizită în HD 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSaraHotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeria şi Primăria Oraşului Deva.

În vizită la surate

DSC_0500

Voi știți că o vițică poate să dea până la 30, 40 de litri de lapte pe zi? În special dacă îi pui și niște muzică relaxantă și o faci să se simtă ca la SPA? Asta și multe alte lucruri interesante le-am aflat când am vizitat o fermă plină cu surate din județul Hunedoara.

Păi eu nu știu dacă aș putea să beau atâta lapte. Probabil m-aș transforma într-o bilă imensă, m-aș rostogoli și aș leșina la un moment dat. Dar asta îmi spunea Cătălin, medic veterinar la Fermele Ado, un băiat extrem de pasionat de munca pe care o făcea și cu mare dragoste față de animale.

DSC_0535

Pe lângă asta am aflat că fiecare vițea are propia ei fișă medicală. Înainte să meargă la muls, toată lumea știe dacă suferă de ceva, dacă e supărată și ce-ar trebui să facă în sensul ăsta. Pe lângă asta, locul e împânzit de camere de supraveghere, așa că oricine se poate conecta de pe telefonul mobil și poate observa ce se întâmplă în fermă la orice oră din zi și din noapte. Grijă mare pentru văcuțe aici.

Deși eu ador căldura și m-aș tolăni pe orice plajă din lume, se pare că văcuțelor nu le priește așa de mult canicula. Ba chiar, temperatura ideală e undeva pe la 15 grade Celsius. Dacă e prea cald, le ia cu transpirații, cu bufeuri și se decid să nu mai dea atâta lapte. Hmm, am zis eu scoțând abur pe nas. Nu m-aș fi gândit cât de rezistente sunt văcuțele la frig. Rezistă lejer și la temperaturi de 5 grade.

DSC_0589

Bine, bine, dar cum de sunt toate așa frumoase? Păi, Cătălin nu doar are grijă de sănătatea văcuțelor de aici, ci se și asigură că urmașele lor vor fi adevărate doamne. Am ridicat o sprânceană științifică, deoarece n-am văut nici un bou la orizont, dar răspunsul a venit înainte de a pune eu întrebarea. Nu se folosește un singur taur pentru a face dragoste cu toate vacile. De fapt și din păcate, nimeni nu prea face dragoste aici. Asta pentru că inseminarea se face artificial. Ferma dispune de mai multe…hmm…”sortimente” de tauri la fiolă (vă imaginați ce e în fiolele alea, yak) și ele sunt folosite în funcție de nevoile văcuțelor. De exemplu, dacă o vițea are ugerul prea mic, atunci se apelează la ”elixirul” unui taur care va asigura urmașelor un uger mai mare. Practic, modificarea genei în binele producției și al sănătății animalului este o grijă constantă aici.

A trebuit să pun și întrebarea tristă. Ce se întâmplă cu văcuțele de aici când îmbătrânesc? Și din fericire, nu abatorul e prima opțiune. O vițică poate da randament până la 15 ani, dacă nu mai mult. După asta, producția ei de lapte scade, așa că ele sunt vândute la țărani care se pot mulțumi și cu o producție de 5, 10 litri de lapte pe zi. Dacă nu, se trimit și la procesare pentru mâncare, ca să băgați big meci în voi 🙁

DSC_0532

Dar viața își are ciclul ei firesc, așa că povestea nu e tristă, ba chiar am dat peste niște prospături cu care m-am ”delectat” pe îndelete. De fapt, m-am lins cu un vițel, dar să nu mai spuneți la nimeni, da? 🙂

DSC_0554

DSC_0556

DSC_0560

DSC_0561

Vizită în HD 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSaraHotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeria şi Primăria Oraşului Deva.

Skirt Bike 2015

DSC_0064-2

Ieri am fost plimbată cu bicicleta prin București. Nu, nu s-a îndoit, răilor! Nu-s chiar așa de grasă! Plus că Dragonul Roșu are vreo 3 tone și nu se rupe el așa ușor.

Am profitat de Skirt Bike în primul rând ca să mă plimb nestingherită prin București cu bicicleta. Apoi pentru a vedea cât mai multe fete cochete. Am fost și anul trecut și am legat niște prietenii noi. Anul ăsta au fost câteva mii de femei care au s-au plimbat de la Palatul Copiilor până la Femei pe Mătăsari. Circulația a fost oprită, iar poliția și jandarmeria s-au asigurat de bunul mers al coloanei de bicicliste. Câteva claxoane de la oameni care iarăși au fost deranjați de la treburile lor duminicale extrem de importante, dar nimeni nu a dat vreo atenție.

La Femei pe Mătăsari, aglomerație în fum de mici, pardon, de burgeri. Miile de participante și participanți și-au făcut cu greu loc prin talciocul de acolo. Prima oară când vin aici, dar aglomerația foarte mare nu m-a ținut pe loc prea mult timp. Asta pentru că deja nu mai puteai să admiri fetele pe biciclete și n-aveam cum să-mi mai fac poze cu ele și apoi pentru că venisem cu alte așteptări. Visam la o zonă boemă, retrasă, un București interbelic, fete cochete, domni distinși. Din păcate, aglomerația intensă și ideea comercială de bază a festivalului arată că avem nevoie de mult mai multe evenimente de genul ăsta în București.

Nu-i nimic, o alee mai încolo, trei fete frumoase foc m-au hrănit cu cireșe proaspete care mi-au dat puteri noi și am luat-o din loc într-o plimbare liniștită către casă.

Dar m-am gândit la o chestie. Ce-ar fi dacă femeile ar renunța la rochiile alea pompoase și incomode pe care le poartă la petreceri și nunți și s-ar îmbrăca cum s-au îmbrăcat fetele ieri la Skirt Bike. Cam cât de frumos ar da în poze, ha? 🙂

Cel mai bun desert din lume!

Processed with VSCOcam with f2 preset

Pentru vaci leneșe ca mine (scuzați pleonasmul) s-au inventat supermarket-urile. Locul ăla divin de unde iei totul aproape gata preparat. Așa că azi m-am dus și eu ca vaca să-mi iau ceva de papa de la Lidl și am crezut că leșin când am văzut că au cel mai bun desert din lume!

Prima oară am păpat desertul ăsta acum vreo 3 ani în Bulgaria (la Golden Fish, pe stânga la vreo 5 km de Vama Veche). Apoi, acum vreo doi ani în Grecia, în Thassos. Nu era masă la care să nu cer desertul ăsta!

Mă refer la înghețata de iaurt. Vă jur că nu există pe lumea asta înghețată mai bună și mai cremoasă ca cea de iaurt. Evident că mi-a fost lene să mi-o fac singură, dar acum e gata preparată și o găsiți la Lidl cu 10 lei cutia de juma de kil. Au specialități grecești, iar eu cum abia ce m-am întors din Grecia, n-am rezistat tentației. Am găsit și țațichi la 6 lei și e incredibil de bună. Mai adăugați o pită d-aia ciubaca sau ciabatta la 1 leu și totul e Dumnezeu pe pământ!

Acum, revenind la desert, să vă spun cum se servește!

Processed with VSCOcam with f2 preset

Peste minunăția aia de înghețată de iaurt se scurge ușor miere și apoi se presară nuci pisate. După care se ia o linguriță și se leșină cu ea în gură. Înghețata de la Lidl vine deja cu un sos de caramel și nuci înăuntru, dar pentru mine niciodată nu-i de-ajuns.

Pe bune, trebuie s-o încercați și să-mi spuneți ce părere aveți! Pfoai, eu mă duc să-mi mai pun o porție!

Care este cea mai bună muzică?

DSC_0643

M-am întristat ca vaca ieri când am auzit de B.B. King. Asta pentru că vaca de mine ascultă și muzică atunci când călătorește și nimic nu sună mai bine pe lumea asta decât jazz-ul și blues-ul. Și mi-am adus aminte când am fost eu în noiembrie, anul trecut, la cel mai bun club de jazz din Europa, Ronnie Scott’s Jazz Club.

Clubul se află în Londra, în cartierul SOHO. E cotat ca fiind cel mai bun club de jazz deoarece aici vin cele mai mari nume din lumea jazz-ului și bineînțeles și pentru că am fost eu acolo. Chiar dacă am ajuns la 55 de ani de la deschidere. Iar numele vine de la unul dintre co-fondatori care a fost și un adevărat jazz man.

Cum ai trecut pragul, te întâmpină o atmosferă intimă, slab luminată, pereți căptușiți în culoarea roșie sau vișinie și multe portrete alb-negru ale jazz men-ilor. Eu am făcut ochii mari de tot, odată pentru că îi recunoșteam pe câțiva dintre ei și apoi pentru că am aflat că era 40 de lire intrarea (cu meniu inclus, mese confortabile, fițe). Dar am aflat că poți urca la etaj unde intrarea e doar 7 lire. Diferența este că poți să mănânci doar niște sandwich-uri, iar băutura ți-o cumperi singur de la bar. În rest, în ambele săli ai parte de muzică jazz live!

Ce mi-a plăcut e că la intrare am fost întrebată dacă am chef de vorbă sau nu. M-am simțit ofensată în primă fază, vă dați seama, adică eu cel mult trag un muget de apreciere la adresa artiștilor, dar nu vorbesc. De fapt, întrebarea ți se pune ca să știe unde vei fi așezat la masă. Mai în spate (pentru cei care au limbariță) sau în față (pentru cei care trebuie să tacă din gură). Wow! Mi s-a părut o chestie foarte tare de mi-am ciulit imediat urechile. Adică există un loc pe lumea asta unde se impune respectul pentru un artist muzician? Da, există. Și chiar dacă locul s-a umplut până la refuz (unii au preferat să stea și în picioare), nimeni nu a scos vreun cuvânt.

Prețurile sunt obraznice ca-n Londra. O colicică e 2.80 euro (sticlă d-aia mică), dar când i-am spus că nu vreau gheață mi-a umplut un pahar de 500 cu o sticlă de cola, mi-a mai desfăcut o sticlă ca să completeze și mi-a cerut 3.20 euro. Restul de cola a aruncat-o. Sacrilegiu! Oricum, prețurile le puteți afla și de pe site.

E un loc pe care musai trebuie să-l vizitezi dacă treci prin Londra. A fost unul dintre cele mai frumoase momente de anul trecut, chiar dacă abia acum vorbesc despre el. Și ce-mi pare rău e că Bucureștiul a pierdut tradiția pub-urilor de jazz live, așa cum ne obișnuisem în anii trecuți. Dar uite că vă dau o mostră de cum sună la Ronnie, dacă vă e dor de un jazz live.