Veneția din Cluj

2015-09-01 09.11.26 1_resized

Am fost în hibernare în ultimele luni că simțeam cum pierd din greutate, dar m-am întors plină de viață și m-am trezit pe o stradă faină din Veneția. Pardon, din Cluj. E un loc pe care vi-l recomand să-l vizitați!

Duminica trecută am fost la o plimbare prin Cluj și am vrut să ajung într-un loc pe care l-am mai văzut prin feed-ul instagramerilor de acolo. E o stradă cu un canal de apă ce amintește de Veneția sau Amsterdam. Ceva ce nu prea vezi în mod obișnuit în orașele din România.

E un loc tare fain și liniștit, chiar în centrul Clujului. Nu e o stradă prea circulată (având în vedere că e pietonală), dar are un farmec aparte. Și cred că e tare fain să și stai în blocurile de aici. Să ieși dimineața pe geam și să ai o apă curgătoare la tine, e ceva. Și da, în poză e o rață moțată care se tot chiombea la fundul meu mare de vacă.

Strada se cheamă Andrei Șaguna și o puteți găsi aici. Acum vreau să văd poze de la voi de pe strada asta! 🙂

Și dacă vreți apoi să mâncați un pițălău foarte bun, încercați la Club Italia. E lângă Euphoria (un local mai de fițe) pe care-l știe mai toată lumea. La Club Italia ai parte însă de o casă destul de dărăpănată, o terasă comunistă, ospătari îmbrăcați ca-n 85, dar e foarte multă liniște, servicii ok, iar pizza e de-a dreptul delicioasă. Am înțeles că patronul e italian și d-aia iese așa bună. Prețurile variază între 22 și ajung pe la vreo 30 de lei. Și te lingi pe degete dup-aia!

Care este cea mai bună muzică?

DSC_0643

M-am întristat ca vaca ieri când am auzit de B.B. King. Asta pentru că vaca de mine ascultă și muzică atunci când călătorește și nimic nu sună mai bine pe lumea asta decât jazz-ul și blues-ul. Și mi-am adus aminte când am fost eu în noiembrie, anul trecut, la cel mai bun club de jazz din Europa, Ronnie Scott’s Jazz Club.

Clubul se află în Londra, în cartierul SOHO. E cotat ca fiind cel mai bun club de jazz deoarece aici vin cele mai mari nume din lumea jazz-ului și bineînțeles și pentru că am fost eu acolo. Chiar dacă am ajuns la 55 de ani de la deschidere. Iar numele vine de la unul dintre co-fondatori care a fost și un adevărat jazz man.

Cum ai trecut pragul, te întâmpină o atmosferă intimă, slab luminată, pereți căptușiți în culoarea roșie sau vișinie și multe portrete alb-negru ale jazz men-ilor. Eu am făcut ochii mari de tot, odată pentru că îi recunoșteam pe câțiva dintre ei și apoi pentru că am aflat că era 40 de lire intrarea (cu meniu inclus, mese confortabile, fițe). Dar am aflat că poți urca la etaj unde intrarea e doar 7 lire. Diferența este că poți să mănânci doar niște sandwich-uri, iar băutura ți-o cumperi singur de la bar. În rest, în ambele săli ai parte de muzică jazz live!

Ce mi-a plăcut e că la intrare am fost întrebată dacă am chef de vorbă sau nu. M-am simțit ofensată în primă fază, vă dați seama, adică eu cel mult trag un muget de apreciere la adresa artiștilor, dar nu vorbesc. De fapt, întrebarea ți se pune ca să știe unde vei fi așezat la masă. Mai în spate (pentru cei care au limbariță) sau în față (pentru cei care trebuie să tacă din gură). Wow! Mi s-a părut o chestie foarte tare de mi-am ciulit imediat urechile. Adică există un loc pe lumea asta unde se impune respectul pentru un artist muzician? Da, există. Și chiar dacă locul s-a umplut până la refuz (unii au preferat să stea și în picioare), nimeni nu a scos vreun cuvânt.

Prețurile sunt obraznice ca-n Londra. O colicică e 2.80 euro (sticlă d-aia mică), dar când i-am spus că nu vreau gheață mi-a umplut un pahar de 500 cu o sticlă de cola, mi-a mai desfăcut o sticlă ca să completeze și mi-a cerut 3.20 euro. Restul de cola a aruncat-o. Sacrilegiu! Oricum, prețurile le puteți afla și de pe site.

E un loc pe care musai trebuie să-l vizitezi dacă treci prin Londra. A fost unul dintre cele mai frumoase momente de anul trecut, chiar dacă abia acum vorbesc despre el. Și ce-mi pare rău e că Bucureștiul a pierdut tradiția pub-urilor de jazz live, așa cum ne obișnuisem în anii trecuți. Dar uite că vă dau o mostră de cum sună la Ronnie, dacă vă e dor de un jazz live.

Palaios Panteleimonas, sau un altfel de Pantelimon

DSC_0004

Încă-mi sunt cornițele prin Grecia. Asta pentru că mi-am amintit ce bine am mâncat în sătucul ăsta minunat, Palaios Panteleimonas.

Pantelimon ăsta, e un sătuc din apropierea muntelui Olimp și arată foarte bine deoarece oamenii de-aici și-au dat seama că pot face o afacere din chestia asta. Nu e un sătuc tradițional și original grecesc, totul are scop comercial aici, dar nu-i nimic, pentru că te simți bine aici. După ce m-am pierdut pe străduțe, ciulindu-mi urechile și mijind ochii de vacă la fiecare pas, mi s-a făcut o foame groaznică. Așa că m-am luat după alți oameni și am ajuns în ”centru”, lângă biserică, unde ai vreo 3 restaurante și o terasă. Nici n-ai nevoie de mai mult.

Am mâncat aici de-mi venea să leșin și tot nu voiam să mă opresc. Niște dovlecei pane gătiți de Dumnezeu, cartiofiori prăjiți veniți la țanc și un țațichi fresh cu cea mai bună pită din toată Grecia. N-am să uit pita de-aici niciodată. Absolut delicios și recomand din toată inima să vă abateți pe aici. Chit că veniți singuri sau vă alegeți un tur-operator, trebuie să vă asigurați că sătucul ăsta e în program.

Și v-am mai spus ce liniște era acolo? De-ți venea să te întinzi la soare lângă pisici? Mda, atât de liniște era. Hai gata, că iar mi se face poftă!

Acest articol a fost scris in infoturul “#GreekExplorer: Corfu, Evia si Grecia Continentala” organizat deTurismMarket.comin parteneriat cu agentia de turism TrampTravel.ro si cu sprijinul Nikonisti.ro, TravelWithaSmile.net, LAMONZA (www.lamonzashop.ro) si Art & Craft(www.artandcraft.ro)

Iar aici, puteți să vedeți un album întreg de poze din excursia #GreekExplorer.

Vaca Verde la E3 by Entourage

VV la E3-0134

 

Sunt o vițică liniștită din fire, caut locuri unde să mă tolănesc ca vaca și să zac liniștită fără să mă deranjeze nimeni. Și dacă găsesc un loc unde să fiu servită și tratată cum trebuie, atunci nu mai vreau nimic.

Am găsit săptămâna trecută E3 by Entourage pe Floreasca. Am zis că dacă o să-mi deschid vreodată un restaurant, o să fac o cameră de lounge, unde lumea să se retragă după ce papă tot. Asta pentru că de multe ori stau foarte chinuită la masă, indiferent de restaurant sau cât de scump e.

La E3 asta m-a atras din prima. Confortul. Adică au niște canapele unde poți să te trântești și să nu te mai ridici de-acolo. Mai papi, mai iei o pauză, mai sorbi din sucure, limo sau vin, etc. Locul în sine e foarte fain și în timpul zilei se aude jazz la un volum perfect încât să poți purta o conversație cu cineva fără să fii nevoit să mugi ca disperata (ca în multe alte locuri).

Ca prețuri e în zona medie, obișnuită. E Floreasca, dar nu te sperii de meniu. Pastele alea patru brânzici din poză au costat 27 de lei, iar colicica ajunge până în 10 lei. Așa că merge să-ți petreci aici o după-amiază liniștită, sau mai multe, de ce nu.

Oamenii care vin aici sunt foarte faini. Ziua vin mai mult fetele ca fetele, iar seara (în special în weekend), locul se transformă într-un fel de social club, unde fiecare e atent cum se îmbracă și cum arată. Păcat că poate deveni extrem de aglomerat, dar nu e ca și cum cineva dansează aici și n-ai avea loc. 🙂

Dau 4 vaci din 5 și vouă vă recomand să-i treceți pragul cel puțin odată. Și luați un taxi, că în zonă mai e un pic și mașinile vor parca unele peste altele. 🙂

Restaurant VIP la preț normal

DSC_0143

Toți simțim nevoia să trăim pe picior mare, nu-i așa? Sau pe copită de lux. Tratament de VIP. Exclusivitate. Pufnit pe nări și rumegat în fițe. Doar că nu prea ne permitem să facem aroganțe d-astea pe pajiște.

Dar uite că Vaca voastră preferată a găsit un restaurant deschis numai pentru voi. Da, da! În restaurantul ăla nu ai acces decât tu și nimeni altcineva, iar toată lumea e acolo să te servească doar pe tine!

Probabil că și voi ați trecut de multe ori pe-acolo dar n-ați avut niciodată curajul să intrați. După nume îl știți sigur. E un loc încărcat de istorie, iar când am intrat m-așteptam să fiu întâmpinat de muzica interbelică, dar când colo se plângea una de jale la radio ZU.

Casa Capșa este unul din acele icon-uri ale Bucureștiului. Puțin mai jos de el, undeva unde n-o să vadă nimeni, e o plăcuță turistică unde poți citi informații despre el. Și vrând eu așa să stau și să miros orice urme de intelectualitate rămase în urma scriitorilor și artiștilor care se întâlneau aici, am decis să intru odată în restaurantul în care nu intră nimeni.

Practic, acest restaurant ar trebui să bubuie de turiști și clienți. E poziționat extraordinar de bine și ar putea juca lejer în liga ”Carul cu Bere”. Din păcate cred că managementul este extrem de defectuos și sincer mă întreb ce anume ține afacerea asta pe picioare 🙂

Înăuntru nu ești decât tu, chelnării care apar brusc de undeva din spate și doar jumătate din lumini aprinse. O veioză tristă stă la geam scoasă din priză. Am încercat să vorbesc cu ea, dar nu mi-a răspuns. În tavan se văd montate niște boxe de mașină, vopsite în culoarea tavanului.

Serviciile sunt okeish, dar chelnerii îți amintesc mai degrabă de perioada comunistă, decât de perioada interbelică. E plin de prăjituri în meniu iar prețul mediu al unei prăjituri este de 13 lei, iar un ceai este 10 lei. N-aș putea spune că prăjiturile mi-au dat cornițele pe spate (deși sunt înnebunită după dulce), dar tati cel puțin și-a luat o țeapă cât el de mare. Adică a vrut el fiță și și-a comandat o prăjitură Joffre și uite ce i-au adus :)))) Ce fraier ;))

IMG-20150204-WA0000

 

Păcat, căci locul e foarte fain și e foarte plăcut să stai la fereastră și să te lași hipnotizată de traficul de pe Victoriei. Doar că realizezi că atunci când ești VITĂ VIP și ți se rezervă un restaurant întreg doar pentru tine, e destul de boring. E mult prea multă liniște și îți vine să te miști în șoaptă, ca să nu deranjezi liniștea.

Având în vedere că nimeni nu vrea să se ocupe cum trebuie de locul ăsta, în prezent Casa Capșa primește doar două vaci din partea mea. În trecut ar fi primit cel puțin 10. Adică nici măcar pe Facebook n-o să găsești vreo pagină oficială actualizată, poate doar un cont privat fără nici o informație. Tristuț rău, dar merită încercat odată pentru amuzamentul vostru.

 

Cu placa la Arena Platoș

 

Processed with VSCOcam with m5 preset

În căutare de senzații noi, am decis să mă dau și eu cu placa ca vaca, că tot am văzut eu lumea disperată pe pârtii, ba cu placa, ba cu schiurile. Și cum pe Valea Prahovei leșin de aglomerație, am zis să merg un pic mai încolo, că știu eu o pârtie tare faină!

Processed with VSCOcam with kk1 preset

Mai exact, m-am dus la Arena Platoș. Pârtia asta e situată la Păltiniș, la vreo câțiva kilometri de Sibiu. Ca direcție, întreabă lumea din Sibiu cum ajungi la Muzeul Satului și de-acolo ține-o drept până ajungi pe pârtie. O să treci chiar prin Rășinari, poate cea mai frumoasă comună din România. Strada principală (106A) e foarte îngustă. De fapt nu are nici trotuare, ceea ce înseamnă că toate casele sunt fix la marginea drumului. Zici că mergi printr-un tunel de case colorate și fiindcă nu prea-i loc, nici mașinile nu au cum să parcheze acolo. Musai de făcut niște poze, dacă ești pasionat.

Processed with VSCOcam with a6 preset

La Arena Platoș ai parte de una dintre cele mai bune pârtii din țară, unde poți învăța să te dai cu placa sau cu schiurile. Mai ales dacă ai copilași pe-acasă. Nu e aglomerat, e într-o zonă absolut superbă (oamenii pe-aici au vrut să dezvolte turismul încă de pe la 1800 și ceva) și chiar mă gândesc după ce se topește toată zăpada, o să vin aici să pasc toată iarba! 🙂

Chiar la baza pârtiei ai un centru de închiriat echipament. Dacă vrei să-ți închiriezi bootsi și placă sau clăpari și schiuri, te costă 50 de lei echipamentul pe zi (cu tot cu cască, fără e 40). Restul echipamentului (costum de schi/snowboard, mănuși, ochelari, etc) le poți lua de la Intersport sau Decathlon. Ba mai mult de-atât, poți apela și la școala de instructaj locală, unde vei da peste niște oameni care te vor învăța să-ți ții echilibru și să nu cazi ca o vacă din prima. Apoi ski pass-ul pe zi este de 58 de lei (iar în sezon care nu mai e acum, este 75 de lei pe zi). În el ai incluse două pârtii, un telescaun și două T-uri.

Processed with VSCOcam with kk1 preset

Evident că fiind singura vacă de pe pârtie (cine-a mai văzut așa ceva), am și câștigat primul loc. M-am simțit ca o vacă specială. Apoi mi-au ghiorăit mațele de foame și m-am dus să pap ceva rapid la restaurantul de la baza pârtiei unde poți mânca un sandwich vegetarian cu 8 lei, o porție de cartofi cu 5 lei plus niște sortimente de brânzică plătite la gramaj sau chiar paste cu parmezan în unele zile. Cutia de colicică sau cafeluța este 6 lei. Bericioaica e vreo 5 lei.

Processed with VSCOcam with kk1 preset

Leșinată după atâta efort, m-am târât până în parcare la prima mașină și m-am dus la cazare să mă culc. Sunt destule pensiuni în zonă unde poți poposi (eu am stat la Vila Romantic) dar dacă vrei să te simți cu adevărat ca în Austria, atunci vă recomand hotelul Hohe Rinne. E cu spa-uri, cu masaje, cu saune, cu de toate! Și locul este de vis. Te simți ca în decorurile din Twin Peaks!

Ce nu mi-a plăcut? Păi nu prea am avut de ce să mă plâng. Aici doar turiștii se plâng, în rest lumea de pe-aici îi tare faină (cu excepția recepționerului grumpy). Poate faptul că în continuare se construiesc pensiuni dar drumuri nu, ceea ce face ca accesul la ele să fie un pic dificil pe timp de iarnă. Dar asta se întâmplă cam peste tot.

 

Royal Quarter Cafe

Processed with VSCOcam with m5 preset

Fomistă cum sunt din naștere, m-am gândit să împărtășesc cu voi locurile pe unde am păpăcit și băut, în Londra. Știu că de cele mai multe ori ne întoarcem super-mega obosiți din plimbările de peste mări și țări și n-apucăm decât să mâncăm pe grabă, dar e important totuși să găsești și niște locuri faine, unde să-ți tragi sufletul și să te bucuri de un prânz bun.

Nu sunt adepta localurilor frecventate de turiști. Încerc să găsesc locuri care să mă facă să mă simt ca o vacă de-a locului. Să nu fie nici aglomerat dar nici dosit într-un gang de unde n-o să mai ieși în viață prea curând. Și primul loc fain pe care l-am găsit a fost imediat după ce am văzut că Regina nu e acasă și a trebuit să-mi schimb planurile. Mă dureau deja copitele, voiam să ajung și la nea Big Ben, dar mi s-a făcut o foame de nu mai vedeam bine. Așa că am ocolit un pic și am continuat drumul pe lângă Buckingham Palace, pe Spur road și apoi pe Buckingham Gate. La un moment dat, la parterul unei clădiri care despică drumul în două, am găsit Royal Quarter Cafe.

Dacă e cu Royal, atunci e bine. Am intrat și am văzut că e o atmosferă liniștită, puțini turiști și un loc simpluț dar de bun gust. M-am așezat la o masă lângă priză (btw, să nu vă uitați adaptoarele de priză, sau să vă cumpărați), mi s-au umezit ochii când am aflat că aveau Wi-Fi și am deschis meniul.

Processed with VSCOcam with m5 preset

Aici se servește micul dejun oricând și are toate varietățile și combinațiile posibile de ouă. Au chiar și varianta vegetariană cu ouă ochiuri pe toast cu humus, baby spinach, ciuperci la grătar, roșii uscate și pesto la vreo 9.50 lire. Au și o gamă variată de sandwich-uri cu prețuri cuprinse între 6 și 9 lire, diverse meniuri printre care am văzut chiar și Falafel (la 6.95), dar dintre toate vă recomand (așa cum mi-au fost și mie recomandate) pastele Linguine cu Somon afumat la 9.95. Sunt absolut delicioase. Și dacă vrei să te saturi, e bine să știi că mâncarea te poate costa undeva între 8 și 10 lire. Apoi băuturile. O cola e 2.75, un cappuccino 2.95, fresh-ul de portocale e 3.95 sau ceaiul 2.95. N-am observat băuturi alcoolice dar nu mi-a lipsit lucrul ăsta. Iar prețurile sunt cele de acum două săptămâni 🙂

E un loc tare fain, nu m-am grăbit să-mi reiau traseul căci mi-a plăcut atmosfera, iar oamenii sunt foarte serviabili. Chiar dacă nu sunt cele mai mici prețuri, dar nici cele mai scumpe, recomand locul pentru că mâncarea este bună și nu e un loc aglomerat încât să simți că trebuie să mănânci cât mai repede ca s-o iei din loc. Am zăcut ca vițica pe scaun cât am putut de mult și apoi am luat-o iar la pas. Pentru că de-acolo poți să-ți continui drumul până la Victoria Sreet, faci stânga și ajungi fix la Westminster Abbey!

Trebuie să-i mulțumesc lui Iani că m-a adus aici. Mi-a plăcut tare mult! 🙂

Vaca Verde la Bistro d’Italy

Processed with VSCOcam with m5 preset

M-am plimbat destul de mult vara asta. Nu pot să mă plâng. Și stăteam eu așa ca vaca pe-o parte în seara asta și mă gândeam, oare unde m-am simțit eu cel mai bine, sau unde aș vrea să fiu acum. Pfoai, păi sunt multe locuri dar fix acum aș vrea să fiu pe faleză la Bistro d’Italy. Și nu e în Italia, deși așa pare. Nu, nu, e chiar în portul Tomis din Constanța.

Nu prea sunt eu vacă de Mamaia. Nu-mi place aglomerația și nu înțeleg de ce trebuie să-mi fac rezervare pe o plajă ca să stau tolănită și liniștită. Dacă mi se pune pata, vreau să mă așez într-un loc și să mă simt bine.

La Bistro am găsit liniștea de care aveam nevoie și încă alte lucruri la care nu mă așteptam. În primul rând, e primul loc care-mi amintește de Grecia sau Italia. Asta pentru că ambarcațiunile stau doar la vreo 2, 3 metri de tine, legănându-se între ele. Apoi pentru că toți ospătarii arată impecabil iar cămășile lor sunt călcate la dungă. N-am văzut nici o cută și totul e croit pe măsura lor. Servirea este ireproșabilă. Nu mai spun că deși locul e micuț, e amenajat cu foarte mult bun gust.

Loading

Sometimes the restaurants will give you great inspiring ideas about in doors design. It can be just some small details that makes you feel great. This is my entry for this weekend’s @instagram project #whpthegreatindoors

View on Instagram

Să mai spun că toate produsele sunt aduse din Italia? Și nu mă refer doar la ingredientele pentru pizza ci la absolut tot. Adică până și dozele de Cola tot din Italia sunt aduse, care costă 8 lei. Sau poți să bei un cappucinno cu 9 lei și să te simți în altă țară, pentru că până și gustul cafelei e străin. Despre mâncare nu mai zic. Pizza e absolut delicioasă (nu degeabă tronează niște cupe câștigate pe-acolo) și prețul mediu se învârte undeva în jur de 24 de lei. Sau poți să încerci niște bruschete cu anșoa la 11 lei care sunt prezentate atât de bine încât nu-ți vine să le mănânci! Dar vă jur că sunt delicioase!

Loading

 

Good Morning! I don’t usually take photos of food but this was incredibly delicious! And easy to make. Bruschetta with anchoives, cherry tomatoes and olive oil. To die for! #food #foodporn #morning #latergram #vscocam View on Instagram

Nu e un loc ieftin, dar nici în alte părți nu poți spune că dai mai puțin. Așa că de ce să nu cheltui banii într-un loc în care chiar să te simți foarte bine. Plus că aici chiar simți că banii sunt dați pe bune și nu doar pentru că așa se poartă. Pe mine mă tot mănâncă copitele să mă urc în tren și să vin special numai până aici, chiar dacă e toamnă. Vă recomand din tot suflețelul meu să descoperiți portul Tomis, mai ales că e în plină renovare și lângă Bistro mai sunt și alte locuri drăguțe. Ba chiar lângă, se află o Gelateria pe care de-abia aștept s-o descopăr la anul! 🙂

Loading

Vă urcați cu mine în bărcuță și plecăm departe? 🙂 #vacaverde #vacaviseaza #portultomis

View on Instagram

Vaca Verde la Integra

IMG_20140828_175942

Fusei cu trenu la Constangeles, cum vă spuneam aici. Și evident că mi s-a făcut fomică, așa că am căutat repede un loc unde să pap ceva. Doar că la mine e mai greu, că-s fițoasă și nu pap carne. Dar ce să vezi, am dat rapid de un restaurant care nu doar că are produse de post, dar are și un meniu special raw vegan!

Am găsit rapid restaurantul Integra pe strada Adamclisi 1E. E așezat între obișnuitele blocuri comuniste triste dar ajunge să dea un alt aer cartierului. E foarte aerisit, mulți palmieri d-ăia mici și grași se leagănă în bătaia vântului și pe timp de vară geamurile nu există. Îmi place.

În meniul raw vegan am dat peste o supă exotică din cocos, curry, ardei roșu, castravete, avocado și ciuperci, care mi-a atras atenția. Era 14 lei dar am zis să încerc ceva nou. La început e foarte interesantă, apoi parcă e un pic de amestec de legume și fructe cu apă. Am mai încercat și o pizza de post doar pentru că avea cașcavalul și blatul de post.  Foarte bună, cașcavalul nu știu din ce era făcut dar ușor lipicios. Pizza a costat 17 lei. În rest o porție de cartofi prăjiți e 5 lei iar un pepsi la 250 e 6 lei.

Nu e un restaurant foarte scump, cel puțin la băuturi și garnituri prețurile sunt foarte ok. Arată și foarte bine, e curat iar oamenii sunt serviabili. M-am simțit bine acolo. Doar că după aia mie nu mi-a prins bine supa sau pizza căci mi-a fost cam rău tot restul zilei. Nu înseamnă că asta i se poate întâmpla oricui și oricum apreciez că există restaurante care au și meniuri raw vegan sau cu atenție către lacto-vegetarieni. Totuși, având în vedere că m-a trântit la pat o să primească doar două vaci din partea mea. Chiar dacă o să mai merg pe-acolo.

Vaca Verde la Journey Pub

Processed with VSCOcam with a5 preset

Cine s-ar fi gândit că există un loc special creat pentru mine? Adică sunt înnebunită să mă plimb de colo colo dar în același timp să și bag ca vaca în mine! De ceva vreme există un restaurant/terasă în București care te poftește la masă și te duce cu gândul la plimbat prin lume. Iar locul ăla se cheamă Journey Pub.

E chiar la Romană, în stație la 368. Acolo, vis-a-vis de statuia lui Enescu, chiar pe strada George Enescu la numărul 25. Nu mai știu exact ce era înainte aici, parcă un club destul de tristuț, dar acum locul a devenit de-a dreptul încântător. De la intrare îți curg băluțele după niște biciclete cochete iar spoturile de deasupra te duc cu gândul la cerul înstelat. Nah, vaca e și romanticoasă, ce credeați voi?

Au o mâncare delicioasă, porții generoase iar prețurile sunt de la mediu în sus. O porție de cartofi aromați, drept garnitură, costă 10 lei, iar o cola la 250ml costă 8 lei. Ceai mai ieftină bericioaică e pe undeva pe la 9 lei. Nu e studențel dar locul merită trecut pe lista de To Do! Pentru că e frumos și pentru că… Instagram. Tot ce-a fost amenajat aici te inspiră să faci o grămadă de poze și să le urci pe Instagram. Să vezi like-uri!

Ia să-mi zici cum ți-a plăcut! Mie îmi tot vine să iau valijoara aia acasă (în ea e meniul), că-mi place mult! 🙂