Am vrut să-mi fac o farfurioară dar a ieșit o scrumieră #LaHorezu

0IMG_20140608_114207

 

Acum nu sunt eu cea mai finuță vacă, dar dacă mă străduiesc pot face și lucruri interesante. Cum spuneam într-un articol anterior, weekend-ul trecut am fost la Horezu cu ocazia Târgului Ceramicii Populare Românești ”Cocoșul de Hurez”. Cred că este cel mai lung nume de târg la care am fost vreodată. Hihi. Dar am învățat să modelez din lut ceea ce s-a vrut la început o farfurioară pentru fân. Apoi s-a transformat într-o scrumieră. Dap, Vaca Verde se apucă de fumat, că de mâncat n-o să aibă din ce să mai mănânce.

Nu e chiar așa ușor cum pare la prima vedere. Să centrezi bucățica aia de lut poate fi destul de dificil până te înveți. Eu mi-am încurcat copitele în lut și abia la a 3-a încercare am reușit să dau formă a ceva ce s-a transformat în final într-o scrumieră 🙂 E ok, când o să ajung mega celebră, o să se vândă scrumiera aia cu mii de euro! Nu de alta, dar mi-am scris și numele pe ea.

Noh, amu să vă zic un pic de Horezu. E prima oară când merg acolo și fu foarte fain. Horezu e un orășel cam ca toate celelalte orășele din România. Nu e ceva care să te dea pe spate. Dar numele lui e pe harta celor mai importante destinații din România. Și asta pentru că oferă ceva unic, ceva cu care ar trebui să ne mândrim în continuare. La fel ca și frățiorii mei, câinii ciobănești, sau ca Cimitirul Vesel din Săpânța, România are de oferit lucruri pe care nu le vei mai găsi în altă parte (nu mai zic că are cele mai frumoase vaci). La fel e și cu ceramica de Horezu. Și să nu-mi spui că n-ai păpat mămăliguță cu brânză și smântână niciodată dintr-un bol de ceramică de la Horezu, că nu te cred. Sau poate ai mâncat, dar n-aveai habar că de-acolo vine.

În Horezu vei găsi de-a dreapta și de-a stânga străzii principale multe căsuțe care comercializează produsele locale, pe lângă alte chinezării, dar după ele vei da peste o casă în formă de vas de lut și acolo e musai să te oprești. Vizitează magazinele alea pentru că nu doar vei găsi produsele originale dar ai șansa să-ți faci chiar tu un vas așa cum vrei. Asta e partea foarte faină, chiar în magazin o să vezi cum se fac vasele din lut și tot acolo poți să încerci și tu să faci asta.

Mai mult de-atât, dacă te nimerești fix în timpul târgului anual, atunci toți producătorii vor veni să-și etaleze lucrările și te-asigur că o să te holbezi ca vițica la poarta nouă și-ți vine să cumperi tot. Primăria se implică și ea și nu stă mai prejos. Știe ea cât de importantă e chestia asta și îi premiază pe cei mai buni olari din zonă. Și din cauza asta zâmbetul meu s-a lărgit și mai mult.

Mi se umple inima de bucurie că încă mai e târgul ăsta în zonă, pentru că tati mi-a zis că a mai fost aici când era el mic și era bucuros că încă mai există tradiția asta. Ș-acum, parc-ar merge o mămăliguță cu brânză de burduf, fierbinte, într-un bol de Horezu. Hmm, și chiar aveam unu în grajd și uitasem de el 🙂

Processed with VSCOcam with t1 preset

#LaHorezu este un eveniment organizat de RomaniaMagica în parteneriat cu Primăria HorezuCabana La Cristian și AutoBoca | Rent-A-Car cu sprijinul Râureni, cu drag din naturăBoromir – împarte bucuriiAQUA CarpaticaDomeniile SâmbureștiLipton Ice Tea și Printcenter Mulțumiri speciale Magic Handmade

 

Unde să stai #LaHorezu

IMG_20140606_183606

Vai, deci când aud de plecări și plimbări, dau din urechi și cornițe de fericire. Vineri am plecat #LaHorezu cu ocazia târgului anual de ceramică populară ”Cocoșul de Hurez”, la invitația România Magică. Nu sunt o vită matinală, îmi place să-mi beau cafeaua în liniște, ca o vacă de oraș ce sunt. Așa că pe la 12 m-am îmbarcat alături de Ariel, Corina, Ioana și Daiana într-una din căruțele închiriate de la AutoBoca și ne-am îndreptat spre direcția Pitești, Râmnicu Vâlcea, Horezu. Pe la 5 așa, eram acolo cu toate opririle de rigoare și fără nici o grabă. Dacă nici tu n-ai căruță, îți recomand să te duci la fetele de la AutoBoca și îți găsesc ele ceva pe măsură.

Dar până să ajungem la târg, aveam nevoie de un grajd în care să ne odihnim copitele de la atâta condus, deși căruța Zafira ne-a adus foarte bine până acolo 🙂 Așa că am poposit la grajdul Alex și Tedi, care e chiar în centrul Horezului (nu Orezului, răutăcioșilor!). E o pensiune modestă, liniștită, pe care o recomand din toate coarnele mele. Preferabil să cereți camere în față, doar așa prindeți și un balcon. Și să faceți asta din vreme căci pe timpul târgului se cam umple tot Horezul 🙂

Ca să înțelegeți ce mă face pe mine fericită într-un grajd, vă enumăr lucrurile la care mă uit cu atenție:

1. E curat și poți să mergi în copitele goale fără probleme iar gazdele sunt foarte amabile.

2. Dușul nu curge pe lângă și nu se face o băltoacă imensă la fiecare duș, deși dacă ești băiețel e posibil să faci un pic de limbo atunci când vrei să faci șușu, asta dacă stai la mansardă. Ai prosopele în dulap, nu trebuie să-ți aduci de-acasă.

3. E plin de prize! Într-o lume virtuală în care trăim avem nevoie de prize pentru telefoane, laptop-uri și mai știu eu ce. Eh, am fost cazată în hoteluri de 5 stele care aveau doar o singură priză în cameră și aia era folosită de televizor, dar aici ai o priză de fiecare parte a patului, plus una pe hol și cred că mai găseam câteva. Deci n-am avut nevoie de prelungitor din fericire.

4. Paturile sunt confortabile, poți dormi liniștit, deși dacă stai în partea din spate te poate deranja lumina geamului din tavan (tavan de tip mansardă), așa că pune-ți coada peste ochi!

5. Ai net wireless și poți să urci imediat selfie-urile din baie 🙂

În rest, ai un balcon la etaj pentru toată lumea de unde poți să stai să-ți bei liniștit cafeaua dimineața iar strada din spatele pensiunii este chiar strada pietonală și centrul Horezului. Hai că e de bine!

#LaHorezu este un eveniment organizat de RomaniaMagica în parteneriat cu Primăria HorezuCabana La Cristian și AutoBoca | Rent-A-Car cu sprijinul Râureni, cu drag din naturăBoromir – împarte bucuriiAQUA CarpaticaDomeniile SâmbureștiLipton Ice Tea și Printcenter Mulțumiri speciale Magic Handmade

M-am întors de #LaHorezu

IMG_20140607_125934

Dragele mele, vaci!

Vă anunț pe această cale că m-am întors cu bine la mine-n grajd. Am petrecut un weekend nemaipomenit la Horezu cu ocazia Târgului Ceramicii Populare Românești ”Cocoșul de Hurez”, am văzut cum dau oamenii din picioare ca să-și modeleze un blid în care să pape tot ce e mai bun de prin partea locului. M-am întâlnit cu sor-mea care era cam supărată, dar i-a trecut. Am fost cărată în vârf de munte unde m-am văzut cu niște surate de-ale mele și-am stat nițel la povești. Ce mai e pe la Capitală, cum mai e viața la stână, de-astea tradiționale. Am fost și pe la mânăstiri iar apoi m-am ghiftuit cum trebuie. Sunt așa leșinată dar de-abia aștept să vă povestesc pe rând ce-am făcut acolo, căci am încercat să stau cât mai departe de civilizație și să mă bucur de liniștea din natură!

Vă pupă vaca!

#LaHorezu este un eveniment organizat de RomaniaMagica în parteneriat cu Primăria HorezuCabana La Cristian și AutoBoca | Rent-A-Car cu sprijinul Râureni, cu drag din naturăBoromir – împarte bucuriiAQUA CarpaticaDomeniile SâmbureștiLipton Ice Tea și Printcenter Mulțumiri speciale Magic Handmade

#LaHorezu – Plecare

IMG_20131213_081345

N-am terminat bine interviul de la Radio Guerrilla cu Bogdan Șerban că m-am și apucat să-mi fac bagajele. ”Unde te mai duci, văcuțo?” o să mă întrebați. Păi mă duc la Horezu că nu prea am fost prin părțile alea de țară.

O să vizitez atât pajiștile locale, să văd producția de iarbă și să cunosc meșterii populari care fac ceramica de Horezu. Nu de alta, dar parcă nu-mi mai vine să mănânc iarbă de pe jos. E timpul să mă așez și eu la masă!

Urmărește hashtag-ul #LaHorezu pe Instagram și eu o să te țin la curent cu tot ce fac 🙂

 

#LaHorezu este un eveniment organizat de RomaniaMagica în parteneriat cu Primăria HorezuCabana La CristianHorezu Gifts și AutoBoca | Rent-A-Car cu sprijinul Răureni, cu drag din naturăBoromir – împarte bucurii,AQUA CarpaticaDomeniile SâmbureștiLipton Ice Tea și Printcenter Mulțumiri speciale Magic Handmade