În vizită la surate

DSC_0500

Voi știți că o vițică poate să dea până la 30, 40 de litri de lapte pe zi? În special dacă îi pui și niște muzică relaxantă și o faci să se simtă ca la SPA? Asta și multe alte lucruri interesante le-am aflat când am vizitat o fermă plină cu surate din județul Hunedoara.

Păi eu nu știu dacă aș putea să beau atâta lapte. Probabil m-aș transforma într-o bilă imensă, m-aș rostogoli și aș leșina la un moment dat. Dar asta îmi spunea Cătălin, medic veterinar la Fermele Ado, un băiat extrem de pasionat de munca pe care o făcea și cu mare dragoste față de animale.

DSC_0535

Pe lângă asta am aflat că fiecare vițea are propia ei fișă medicală. Înainte să meargă la muls, toată lumea știe dacă suferă de ceva, dacă e supărată și ce-ar trebui să facă în sensul ăsta. Pe lângă asta, locul e împânzit de camere de supraveghere, așa că oricine se poate conecta de pe telefonul mobil și poate observa ce se întâmplă în fermă la orice oră din zi și din noapte. Grijă mare pentru văcuțe aici.

Deși eu ador căldura și m-aș tolăni pe orice plajă din lume, se pare că văcuțelor nu le priește așa de mult canicula. Ba chiar, temperatura ideală e undeva pe la 15 grade Celsius. Dacă e prea cald, le ia cu transpirații, cu bufeuri și se decid să nu mai dea atâta lapte. Hmm, am zis eu scoțând abur pe nas. Nu m-aș fi gândit cât de rezistente sunt văcuțele la frig. Rezistă lejer și la temperaturi de 5 grade.

DSC_0589

Bine, bine, dar cum de sunt toate așa frumoase? Păi, Cătălin nu doar are grijă de sănătatea văcuțelor de aici, ci se și asigură că urmașele lor vor fi adevărate doamne. Am ridicat o sprânceană științifică, deoarece n-am văut nici un bou la orizont, dar răspunsul a venit înainte de a pune eu întrebarea. Nu se folosește un singur taur pentru a face dragoste cu toate vacile. De fapt și din păcate, nimeni nu prea face dragoste aici. Asta pentru că inseminarea se face artificial. Ferma dispune de mai multe…hmm…”sortimente” de tauri la fiolă (vă imaginați ce e în fiolele alea, yak) și ele sunt folosite în funcție de nevoile văcuțelor. De exemplu, dacă o vițea are ugerul prea mic, atunci se apelează la ”elixirul” unui taur care va asigura urmașelor un uger mai mare. Practic, modificarea genei în binele producției și al sănătății animalului este o grijă constantă aici.

A trebuit să pun și întrebarea tristă. Ce se întâmplă cu văcuțele de aici când îmbătrânesc? Și din fericire, nu abatorul e prima opțiune. O vițică poate da randament până la 15 ani, dacă nu mai mult. După asta, producția ei de lapte scade, așa că ele sunt vândute la țărani care se pot mulțumi și cu o producție de 5, 10 litri de lapte pe zi. Dacă nu, se trimit și la procesare pentru mâncare, ca să băgați big meci în voi 🙁

DSC_0532

Dar viața își are ciclul ei firesc, așa că povestea nu e tristă, ba chiar am dat peste niște prospături cu care m-am ”delectat” pe îndelete. De fapt, m-am lins cu un vițel, dar să nu mai spuneți la nimeni, da? 🙂

DSC_0554

DSC_0556

DSC_0560

DSC_0561

Vizită în HD 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSaraHotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeria şi Primăria Oraşului Deva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *